Informatii profesionale oferite de psihologului in Sibiu

Psiholog Sibiu acum? Da, sunt o persoană încă necunoscută pentru tine. Poate fi inconfortabil gândul, dar din momentul în care îmi treci pragul, mă vei afla în postura unei torțe care te însoțește luminându-ți calea cât mai aproape de sufletul tău. In acest sens, am ales ca prima noastră întâlnire, (anamneza) să se desfășoare într-un cadru destins, fără stânjeneală, fără emoții și beneficiind de o reducere de 50% din prețul inițial al ședinței. În primul rând, avem nevoie să ne cunoaștem, să stabilim obiectivele terapeutice, după care, în ședința următoare să trecem la treabă. Timpul unei intalniri terapeutice este de o ora. Poate fi nevoie doar de o ședință sau, poate fi nevoie de mai multe. Asta o vom stabili la fața locului. Acestea fiind spuse, îți doresc gânduri bune și eficiență în decizii. Cititi mai multe detalii in plus aici psihoterapie de cuplu Sibiu.

De-a lungul anilor s-au efectuat studii importante referitoare la aceasta forma de terapie (amintimspre exemplu ultimele studii: Wagner, Horn și Maercker – 2014, Blumer – 2014), studii care au demonstrat eficienta acesteia si faptul ca nu este cu nimic mai prejos fata de terapia fata in fata, intrucat se bazeaza tot pe relatia terapeutica, relatie ce poate fi construita si consolidata si prin interactiune online. Pentru linistea sufleteasca a clientului, se va semna un acord de confidentialitate de catre ambele parti la inceputul terapiei.

La fel ca si in cazul psihoterapiei individuale si al psihoterapiei familiale, reusita acestui proces sta in stabilirea unei bune relatii terapeutice intre terapeut si membrii cuplului. Viitorul relației este puternic influentat de anumiti factori cum ar fi: tiparul de atașament, tiparele de relaționare moștenite sau trăsăturile de personalitate.Toate aceste aspecte sunt luate in calcul in cadrul sedintelor de psihoterapie,pentru ca partenerii să poata trece cu bine peste aceste dificultăți într-un mod sănătos (adaptativ) ,sperand ca in acest fel sa evitam dezvoltarea tiparelor de interacțiune disfuncționale, oferind ghidare în rezolvarea conflictelor, sporirea înțelegerii dintre parteneri, obținerea unei comunicări eficiente și a unei negocieri sănătoase a diferențelor individuale.

Deci, când ar trebui să vizitezi un psiholog? Severitatea, persistența și gradul de interferență cu activitățile zilnice ale simptomelor tale te pot ajuta sa stii. De-a lungul vieții noastre, sau chiar zi de zi, cu toții putem experimenta o gamă largă de emoții și tulburări mentale, dar datorită rezistenței noastre înnăscute, ar trebui să fim capabili să ne adaptăm rapid și să recâștigăm stabilitatea emoțională și funcționalitatea mentală

Ce alte beneficii imi poate aduce psihoterapia individuala? Psihoterapia individuala este deosebit de utila si in depasirea neplacerilor cauzate de: Tulburări anxioase, cum ar fi Comportamentul Obsesiv-Compulsiv, Fobii, Atacuri de Panică sau Tulburări de Stres Post-traumatic; Dependențe, precum Dependența de Alcool, Dependența de droguri sau Dependența de jocuri de noroc; Alterarea dispoziției, când te confrunți cu Depresie sau Tulburare Bipolară; Tulburări alimentare, precum Anorexia sau Bulimia; Tulburări de personalitate, ca de exemplu Tulburare de Personalitate Dependentă; Tulburare de Personalitate Borderline. Descoperiti multe detalii in plus aici https://psihologinsibiu.ro/.